Modificarea bordurii unui obiect

Puteți adăuga, elimina sau modifica bordura (denumită și trasare) din jurul majorității obiectelor. În locul unei linii, puteți utiliza o bordură grafică numită ramă foto.

Bara de formatare conține comenzi pentru modificarea stilului de linii, a grosimii și culorii unei borduri. Utilizați Inspector Grafică pentru a face ajustări suplimentare. Iată comenzile Trasare din Inspector Grafică:

Comenzile Trasare din Inspector Grafică

Modificarea bordurii din jurul unui obiect

  1. Selectați obiectul pe care doriți să îl modificați.

  2. Dacă Inspector Grafică nu este deschis, faceți clic pe Inspector în bara de instrumente și faceți clic pe butonul Inspector Grafică.

  3. Procedați într-unul dintre modurile următoare:

    • Adăugați o bordură: Selectați Linie din meniul pop-up Trasare.

    • Modificați stilul de linie: Selectați o opțiune din meniul pop-up de sub meniul pop-up Trasare.

    • Modificați culoarea unei linii: Faceți clic pe sursa de culoare și selectați o culoare.

    • Adăugați o ramă foto: Selectați Ramă foto din meniul pop-up Trasare și faceți clic pe o miniatură pentru a alege un stil. Pentru a modifica grosimea ramei, trageți glisorul Scară sau introduceți un procent în câmpul adiacent. (Nu toate ramele foto pot fi ajustate.)

Pentru a elimina bordura obiectului, selectați Niciuna din meniul pop-up Trasare.