Selectarea, mutarea și duplicarea obiectelor

Când faceți clic pe un obiect pentru a-l selecta, apar mânerele. Puteți utiliza mânerele pentru a manipula obiectul.

În unele cazuri, modul în care mutați un obiect depinde de tipul de obiect: intern, mobil sau ancorat.

Exemple de obiecte mobile și interne cu mânere de selecție

Selectarea obiectelor

Procedați în oricare dintre modurile următoare:

  • Selectați un obiect: Faceți clic pe acesta.

    Pentru a selecta un obiect a cărui Umplere este configurată la Niciuna, faceți clic pe bordura obiectului.

  • Selectați obiecte multiple: Comandă-clic pe acestea.

    Puteți selecta mai multe obiecte mobile și ancorate. Dacă selectați un obiect intern, puteți doar să apăsați Comandă-clic pe alte obiecte interne.

  • Selectați toate obiectele de pe o pagină: Apăsați Comandă-A.

    Aceasta nu selectează obiecte interne.

  • Selectați un obiect care este grupat cu alte obiecte: Faceți clic pe obiect de două ori lent sau degrupați mai întâi obiectele (selectați Aranjează > Degrupează).

    Dacă, făcând clic de două ori, nu se selectează obiectul individual pe care îl doriți, e posibil să fie prins în straturi de grupare. Faceți clic din nou, până când obiectul pe care îl doriți este selectat.

  • Selectați sau deselectați un obiect când mai multe obiecte sunt selectate: Comandă-clic pe obiect.

Mutarea obiectelor

Procedați în oricare dintre modurile următoare:

  • Mutați un obiect: Trageți-l. Nu trageți mânerele de selecție ale obiectului, deoarece ați putea redimensiona involuntar obiectul.

    Pentru a muta un obiect a cărui umplere cu culoare este configurată la Niciuna, trageți bordura obiectului.

  • Constrângeți mișcarea unui obiect pe orizontală, pe verticală sau la un unghi de 45 de grade: Ţineți apăsată tasta Shift în timp ce trageți.

  • Mutați un obiect cu câte un pixel odată: Apăsați o tastă săgeată. Pentru a muta un obiect cu câte zece pixeli odată, apăsați Shift și o tastă săgeată.

  • Afișați poziția obiectului când îl mutați: Selectați iBooks Author > Preferințe, faceți clic pe General și selectați „Afișează dimensiunea și poziția la mutarea obiectelor”.

Copierea sau duplicarea obiectelor

Puteți să copiați, sau să duplicați un obiect, în funcție de locul în care doriți să plasați copia. Dacă veți plasa copia departe de original (în alt capitol, de exemplu), copierea și lipirea este mai ușoară. Dacă veți plasa copia aproape de original, duplicarea este în general mai ușoară.

Procedați într-unul dintre modurile următoare:

  • Copiați și lipiți un obiect: Selectați obiectul, selectați Editare > Copiază, faceți clic acolo unde doriți să apară copia și selectați Editare > Lipește.

  • Duplicați un obiect și procedați într-unul dintre modurile următoare: 

    • Opțiune-trageți obiectul.

    • Selectați obiectul și selectați Editare > Duplichează. Copia apare deasupra originalului, ușor decalată. Trageți copia în locul pe care îl doriți.

Dacă nu puteți selecta sau muta un obiect, acesta ar putea fi blocat, stratificat în spatele altui obiect sau grupat cu alte obiecte.