Adăugarea unei imagini interactive

Puteți furniza descrieri detaliate despre anumite părți ale graficii, utilizând widgetul Imagine interactivă. Cititorii pot apropia grafica pentru a o mări, pot apăsa sau face clic pe o etichetă pentru a-i vedea descrierea completă și pot naviga ușor de la o etichetă la alta.

Widgetul Imagine interactivă cu suprapunere pentru ajustarea vizualizării

Crearea unei imagini interactive

  1. Selectați Imagine interactivă din meniul pop-up Widgeturi din bara de instrumente.

    Widgetul apare pe pagină cu două etichete.

  2. Pentru a adăuga un fișier de imagine la widget, procedați într-unul dintre modurile următoare:

    • Trageți un fișier din Finder sau din Browser multimedia.

    • Copiați un fișier în iBooks Author, selectați zona imaginii interne din widget (nu bordura exterioară a widgetului) și lipiți fișierul.

    Important: Imaginile nu pot fi mai mari de 25 megapixeli (5.000 x 5.000 pixeli) sau 50 MB.

  3. Pentru a configura vizualizarea implicită afișată în cartea finalizată, selectați zona imaginii (nu bordura exterioară a widgetului). În suprapunerea care apare, trageți glisorul pentru a modifica mărirea, trageți imaginea pentru a o poziționa în cadru și faceți clic pe Configurează vizualizarea.

  4. Pentru a personaliza textul etichetei, faceți clic pe una dintre etichetele mostre și editați textul substituent.

    Pentru a adăuga o altă etichetă la imagine,selectați widgetul și faceți clic pe butonul Adaugă (+) în suprapunere.

    Sfat: Dacă etichetele dvs. sunt mai lungi de câteva rânduri, puteți selecta „Afișează descrierile în bara laterală” din Inspector Widget pentru a le afișa într-o suprapunere în partea stângă a widgetului.

  5. Pentru a personaliza modul în care sunt afișate etichetele imaginii, procedați în oricare dintre modurile următoare:

    • Redenumiți o etichetă: Faceți dublu clic pe etichetă și editați textul.

    • Mutați o etichetă sau destinația ei (punctul final indicat de etichetă): Trageți eticheta.

    • Modificați ordinea navigării în etichete: Faceți clic pe Interacțiune în Inspector Widget și trageți etichetele într-o nouă ordine în lista Vizualizări.

    • Configurați vizualizarea care apare atunci când cititorul apasă sau face clic pe etichetă: Selectați eticheta, ajustați zoomul și poziția și faceți clic pe Configurează vizualizare din suprapunere.

  6. Pentru a afișa comenzile care vă permit dvs. și cititorilor să navigați ușor între vizualizări, selectați „Afișează comenzile de transport” din panoul Interacțiune al Inspector Widget.